



În data de 03.12.2019, a fost organizată la Atelierul Intercultural ”Victoria”, comisia pentru artă grafică constituită în cadrul concursului „Slatina. Acasă la Eugen Ionescu”, ediția a VIII-a.
Primăria municipiului Slatina a organizat cea de-a VIII-a ediție a concursului de creaţie literară şi arte vizuale „Slatina. Acasă la Eugen Ionescu”, manifestare cu caracter cultural la care se pot înscrie toți elevii din clasele V-XII din unităţile de învăţământ din municipiul Slatina.
Acest concurs presupune două secțiuni la care elevii înscriși pot participa : creație literară și artă vizuală. Prima secțiune a manifestării este reprezentată de un concurs literar, în care elevii vor redacta un eseu literar, pornind de la o piesă a lui Eugen Ionescu. A doua secțiune a manifestării este reprezentată de un concurs de pictură, colaj sau grafică pe calculator în care elevii trebuie sa imagineze și să exprime vizual ceea ce le sugerează un fragment dintr-o operă a scriitorului român , dinainte stabilită.
În cadrul fiecărei secțiuni, tematica de concurs este diferențiată pe două niveluri stabilite în funcție de stadiul de pregătire a elevilor, după cum urmează: Nivelul I – elevi din clasele V-VIII și Nivelul II – elevi din clasele IX- XII.
Au fost declarate câștigătoare lucrările elevilor de clasele a VI-a și a VII-a, de la Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” și Colegiul Național „Ion Minulescu” pentru nivelul 1. La nivelul 2, au fost declarate câștigătoare lucrările elevilor de clasa a IX-a si a XII-a de la Colegiul Național „Ion Minulescu”.